Tratatul de la Nisa

Tratatul de la Nisa este un tratat care modifică Tratatul privind Uniunea Europeană, Tratatul de la Roma de instituire a Comunităților Europene precum și anumite acte conexe. A fost semnat de șefii de stat și de guvern ai statelor membre UE la 26 februarie 2001, în cadrul Consiliului European de la Nisa (Franța) și a intrat în vigoare după încheierea procesului de ratificare, la 1 februarie 2003. Scopul inițial al tratatului a fost pregătirea extinderii Uniunii înspre Europa de Est, misiune care inițial îi fusese atribuită Tratatului de la Amsterdam, fără succes.

Întârzierea ratificării a fost cauzată de către eșuarea acesteia în urma unui referendum de schimbare a Constituției în Republica Irlanda din iunie 2001. Cu toate acestea, la mai puțin de un an mai târziu un nou referendum va fi ținut, care va permite ratificarea.

Prevederi

Cele mai importante modificări:

Deciziile se iau prin întrunirea majorității calificate (se renunță la unanimitate)
Se introduce majoritatea dublă, care cere, pe lângă majoritatea calificată, majoritatea statelor membre (pe principiul că fiecare stat ar avea un vot). Această formulă trebuia să intre în vigoare la 1 ianuarie 2005, însă data a fost modificată prin Tratatul de aderare 2003 pentru 1 noiembrie 2004.

Compoziția și funcționarea organelor europene a fost modificată foarte puțin din anii 1950, deși numărul de state membre a crescut de la 6 la început până la 15 și Uniunea Europeană are astăzi mai multe atribuții decât la începuturile integrării europene.

O extindere a Uniunii Europene cu până la 12 state fără adaptarea instituțiilor acesteia ar fi trimis Uniunea în colaps.

Într-o uniune de 27, cu regulile de până atunci, Comisia Europeană ar fi avut 33 de membri, numărul membrilor Parlamentului European ar fi depășit cifra de 800, iar procesul de luare a deciziilor ar fi fost astfel puternic încetinit.

După încheierea procesului de ratificare pentru noua constituție europeană, aceasta din urmă va înlocui Tratatul de la Nissa. Procesul de ratificare a fost însă blocat din cauza rezultatelor negative ale referendumurilor din Franța și Olanda.

De la 1 noiembrie 2004, luarea decizilor în 25 s-a făcut după următoarea împărțirea voturilor

Procedura de luare a decizilor în 27, este aceeași, și se bazează pe aceași repartiție a voturilor, doar că, în plus, Bulgaria are 10 voturi și România 14.