Homeostazie
| Acest articol are nevoie de ajutorul dumneavoastră. Puteți contribui la dezvoltarea și îmbunătățirea lui apăsând butonul Modificare. |
| Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
Homeostazia (din limba greacă, hómoios = aceeași, și stásis = stare) reprezintă în biologie proprietatea unui organism de a menține, în limite foarte apropiate, constantele mediului său intern. În mod general, din puncte de vedere multiple (ale ciberneticii, ecologiei, psihologie, teoriei sistemelor, ș.a.m.d.), homeostazia reprezintă proprietatea unui sistem de a menține un echilibru static al condițiilor inițiale, spre deosebire de homeorezie, care este conceptul (cu un anumit grad de antinomie), care reprezintă proprietatea sau starea unui sistem de a menține un echilibru dinamic al acestuia.
Homeostazia biologica
Termenul a fost pentru prima dată propus de medicul american Walter B. Cannon în anul 1932, în cartea sa The Wisdom of the Body, deși Claude Bernard, la mijlocul secolului al XIX-lea, a fost primul care a observat că parametrii fiziologici ai corpului uman, precum temperatura, presiunea arterială, etc, tind să mențină o oarecare stabilitate a corpului, numind homeostazia - echilibrul dinamic ce ne menține în viață.
Tipuri de mecanisme fiziologice de reglare
- Termoreglarea;
- Osmoreglarea
Factori care influențează homeostazia
Homeostazia este influențată de 2 tipuri de factori: cei produși de mediul intern al organismului, și factorii externi.
Interni
Externi
Mecanismele homeostaziei
Mecanismele de reglare homeostatice presupun existenta a 3 componente: receptorul;centrul de control (set point); efectorul.
Proprietățile homeostaziei
Homeostazie ecologică
Homeostazie cibernetică
Vezi și
Legături externe
- DEX online: Homeostazie
- Maria Maniu: Ecologie și protecția mediului Arhivat în , la Wayback Machine., Universitatea Bioterra, București, 2004
