Gheorghe Labin

Gheorghe Labin
Date personale
Născut1907 Modificați la Wikidata
Decedat1977 (70 de ani) Modificați la Wikidata
Ocupațiepictor Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Gheorghe Labin (n. 1907, Pufești, Galați - d. 1977) a fost un pictor și decorator român, profesor la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Iași.[1]

A urmat Academia de Arte Frumoase cu pictorii Camil Ressu și Cecilia Cuțescu-Storck.[2]

În Palatul Artelor a fost începută o mare frescă intitulată „marea frescă a războiului” începută de Alexandru Ciucurencu, la care acesta a colaborat cu pictorii Dem. Iordache și Gheorghe Vânătoru, pe schițele lui Gheorghe Labin. Cutremurul din 1940 a avariat grav clădirea, ce a fost demolată în 1943, dispărând astfel și fresca.[3]

După al Doilea Război Mondial, prin temele alese, Gheorghe Labin a devenit pictorul mizeriei din timpul războiului.[4]

În perioada 11- 25 aprilie 1948, a avut loc Expoziția „FLACĂRA”, organizată la sala Dalles de M. H. Maxy, Ligia Macovei, Gheorghe Labin, Boris Caragea și Alexandru Ciucurencu – artiști de certă orientare de stânga – prefigurând noua orientare a artei în regimul comunist.[5]

În ziua de 25 decembrie 1950, prin Decretul 226/ 1950, a fost dizolvat Sindicatul Artelor Frumoase și întregul său patrimoniu a trecut asupra Uniunii Artiștilor Plastici din R.P.R., aceasta fiind recunoscută ca persoană juridică de utilitate publică. Au fost aleși Boris Caragea ca președinte și Gheorghe Labin ca secretar general (1968-1978).[5]

Lucrări

  • Bătălia de la Baia-1467, frescă realizată în anul 1942, în Palatul Cercului Militar Național, în sala ce poartă numele „Ștefan cel Mare și Sfânt”[6]
  • Fetița cu pâine (1949)
  • Ioan Vodă cel Cumplit la Cahul (1953)

Gheorghe Labin a practicat și ilustrarea de carte, ca de exemplu: volumul Răscoala iobagilor, de I.D. Mușat, apărut în 1951 la Editura Tineretului, ediția bibliofilă a volumului Ovidiu de Vasile Alecsandri, apărut în 1957 la Editura de stat pentru literatură și artă.

Note

  1. ^ Uniunea Artiștilor Plastici din România în documente de arhivă
  2. ^ Labin Gheorghe (1907-1997)[nefuncțională]
  3. ^ O femeie, un palat
  4. ^ „Arta coruptă”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  5. ^ a b „Uniunea Artiștilor Plastici din România (UAP)”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  6. ^ Sala „Ștefan cel Mare și Sfânt”

Lectură suplimentară

Fișe biografice, Gheorghe Labin, în
  • Octavian Barbosa, Dicționarul artiștilor români contemporani, București, 1976. p. 280-281
  • Mircea Deac, 250 pictori români, București, 2003. p. 147


v  d  m
Societăți artistice bucureștene

Societățile scrise cu aldin au legătură cu Gheorghe Labin
v  d  m
Participanți la Saloanele Oficiale de pictură, sculptură, grafică din România (1924-1944)
Președinți
Vicepreședinți
Laureați
George Demetrescu Mirea (1924) • Gheorghe Petrașcu (1925) • Theodor Pallady (1926) • Dimitrie Paciurea (1927) • Ștefan Popescu (1928) • Gabriel Popescu (1929) • Jean Alexandru Steriadi (1930) • Ion Theodorescu-Sion (1937) • Marius Bunescu (1938) • Camil Ressu (1940) • Ion Jalea (1941) • Eustațiu Stoenescu (1942) • Cornel Medrea (1945) • Francisc Șirato (1945) • Nicolae Dărăscu (1946)
Participanți
Petre AbrudanNutzi AcontzCostache Agafiței • Titus Alexandrescu • Edmond van Saanen AlgiCălin AlupiGheorghe D. AnghelOctavian AngheluțăNina ArboreConstantin Aricescu • Arutin Avachian • Hrandt AvakianCorneliu BabaAurel BăeșuZoe BăicoianuAdam BălțatuAugust Baillayre • B'Arg • Ludovic BassarabEmil Wilhelm BeckerIgnat BednarikDimitrie BelizarieDimitrie BereaLeon BijuVasile BlendeaCatul BogdanAurel BordenacheNicolae BranaConstantin BrâncușiVictor BraunerOtto BrieseBob BulgaruMarius BunescuSever BuradaTeodor Burcă • Dumitru Cabadaeff • Alexandru Călinescu • Mihai Cămăruț • Richard Canisius • Boris Caragea • George Catargi • Henri CatargiTatiana Baillayre Balier Ceglokoff • Gheorghe Ceglokoff • Jean Cheller • George ChiroviciAlexandru CiucurencuAurel CiupeAlexandru ClavelAurel CojanElena Constante • Constantin C. Constantinescu • Mac Constantinescu • Ștefan Constantinescu • Isidora Constantinovici-HeinBrăduț CovaliuHoria CreangăRudolf Schweitzer–CumpănaHoria DamianNicolae DărăscuJean DavidNuni DonaAnastase DemianȘtefan DimitrescuIon Dimitriu-BârladVasile DobrianEugen DrăguțescuHans EderMicaela EleutheriadeCéline EmilianNicu EneaCoca FaragoIosif FeketeDumitru GhiațăNicolae GrantOlga GreceanuLucian GrigorescuOscar HanPetre HârtopeanuViorel HușiMarcel IancuIosif IserIon JaleaAurel JiquidiIosif KeberLidia Kotzebue • Gheorghe Labin • Romulus LadeaMargareta Cosăceanu-LavrillierEmilian LăzărescuGheorghe LeonidaKimon LoghiGeorge LöwendalDumitru Mățăoanu • Apostol Mănciulescu • Rodica ManiuTasso MarchiniHans Mattis-TeutschM. H. MaxyCornel MedreaArthur MendelEmil MereanuCorneliu MichăilescuFred MicoșFriedrich MießClaudia MillianPaul MiracoviciDimitrie D. MireaDespina Ghinokastra IstratiConstantin Baraschi MușatAry MurnuIon Lucian MurnuSamuel MütznerGheorghe Naum • Marcel Olinescu • Mihai OnofreiDimitrie PaciureaAlexandru Moser PadinaTheodor PalladyLili PancuTache PapatriandafilJules PerahimGheorghe PetrașcuMilița Petrașcu • Costin Petrescu • Alexandru PhoebusAlexandru PlămădealăElena Popea • Gabriel Popescu • Ștefan PopescuVasile PopescuIon Grigore PopoviciEremia ProfetaBorgo PrundCamil Ressu • Gheorghe Teodorescu Romanați • Alexandru SatmariTrude SchullerusDimitrie Serafim • Alexandru Severin • Gheorghe SimottaIon Theodorescu-SionAlexandru Poitevin-SchelettiOscar SpätheJean Alexandru SteriadiLaetiția LucasieviciNora SteriadiMargareta Sterian • Iosif Steurer • Eustațiu StoenescuCarol StorckCecilia Cuțescu-StorckCecilia Storck BotezFrederic StorckRomeo StorckIpolit StrâmbuFrancisc ȘiratoDimitrie Știubei • Mișu Teișanu • George TomaziuNicolae TonitzaPetru Remus TroteanuAlexandru ȚipoiaNicolae VermontArthur VeronaLeon Viorescu • Aurel Vlad • Wanda Sachelarie-VladimirescuAnatol VulpeAlexandru Ziffer
Ajutați wikiedia pentru completarea formatului cu artiști notabili.
Vezi Lista completă a artiștilor participanți la Saloanele Oficiale de pictură, sculptură, grafică din România (1924 - 1944).